Copiii din cadrul IP Complexul Educațional Școala Primară-Grădiniță „Ilie Fulga”, în parteneriat cu elevii de la Gimnaziul Nr. 102, copiii Grădinița „Floricica” și elevii din Gimnaziul Furceni, au desfășurat activitatea „Prieteni înaripați”, în cadrul proiectului național ,,Împreună plantăm speranța”, coordonat de doamna Ceban Tatiana. 🌿
Activitatea a fost dedicată cunoașterii și protejării păsărilor 🐦 și insectelor 🐞 – adevărați prieteni ai naturii.
Copiii au învățat să recunoască diferite specii de păsări, să descopere modul lor de viață, hrana și habitatul acestora. Prin observație, dialog și activități practice, au înțeles rolul esențial al păsărilor și insectelor în menținerea echilibrului natural.
🎨 Entuziasmul s-a regăsit în fiecare moment: desene și colaje tematice, dramatizări, jocuri interactive, dar și confecționarea de hrănitori pentru păsări.
🐞 Cei mici au descoperit și importanța insectelor pentru plante și pentru viața de zi cu zi, învățând că fiecare viețuitoare are un rost bine definit în natură.
🕊️ Activitatea a cultivat iubirea față de natură, empatia și responsabilitatea, mai ales în sezonul rece, când păsările au nevoie de sprijinul nostru.
❤️ Împreună plantăm nu doar copaci, ci și valori – grijă, respect și speranță pentru un viitor mai verde.





















