În cadrul Decadei Valorilor Naționale, elevii clasei a IV-a „C” și familiile acestora au fost încurajați de diriginta Galamaga Olga să participe la activitatea „Arborarea drapelului la domiciliu”, exprimând astfel respectul și atașamentul față de Republica Moldova.
Drapelul este unul dintre simbolurile care ne reprezintă și ne amintește de identitatea, istoria și valorile noastre naționale. Printr-un gest simplu, realizat în familie, copiii descoperă importanța respectului față de simbolurile statului și față de comunitatea din care fac parte.
Mulțumim elevilor și părinților pentru implicare și pentru că au transformat această inițiativă într-un frumos gest de prețuire a țării noastre! 






